Povestire adevărată.
O prietenă, învăţătoare, dă extemporal clasei la care predă, elevii fiind a patra.
Unul dintre elevi rezolvă pe prima pagină sarcinile cerute în lucrare, iar pe ultima desenează ceva sugestiv pentru doamna învăţătoare.
Prietena mea începe să corecteze lucrările iar cand ajunge la cea în cauză descoperă cu stupoare, pe ultima pagină, desenată frumos, în miniaturâ, evident, o...puţulică!!! Şi nu numai că era desenată, insă avea şi o legendă, scrisă cu litere de tipar, alături...sugerând denumirea populară a...obiectului.
Când mi-a povestit nu mi-a venit să cred. Cauta o explicaţie, gândindu-se că ori copilul a luat-o razna şi nu a mai ştiut ce face, ori într-adevăr chiar nu mai există pic de respect şi frică.
A anunţat şi mama, care, foarte calmă s-a întrebat cu voce tare ce l-o fi determinat pe copil să facă o asemenea poznă.
Să fie oare accesul nerestricţionat la internet şi televizor? Neaaaa...nu cred.
Mă gândeam să fi facut eu asta sau fratele meu, sau sora mea.
Cred ca jar mâncam, cum spune un prieten.
Evoluăm, ce să zic, generaţie cu generaţie.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu