luni, 17 octombrie 2011

Viaţa e colorată

Am învăţat, după ce ani la rând m-am încăpăţânat să cred că nu e aşa, că viaţa e pictată cu toate culorile curcubeului. Adică nu e mereu doar alb sau negru, doar bine sau rău, doar frumos sau urât, doar sus sau jos. Ci poate fi mov, sau suportabil, sau plăcut, sau la mijloc.Oamenii dunt diferiţi, experienţele prin trecem cu toţii sunt diverse, iar felul în care fiecare percepe ceea ce i se întâmplă, e diferit.

Când ajungi să conştientizezi asta, realizezi că trebuie să te bucuri de orice experienţă frumoasă, fie ea cât de neînsemnată, că trebuie să accepţi, fără să judeci, că orice om e liber să facă ce vrea atâta timp cât nu face rău celor din jur, că trebuie să arăţi îngăduinţă celor care nu au greşit cu intenţie şi să le mai dai o şansă, că iubirea îmbracă forme de tot felul, că....viaţa e pictată cu toate culorile curcubeului.

2 comentarii:

Canguru' spunea...

Iar te-ai vopsit?

Ileana Andrei spunea...

Nu mai sunt nici neagra nici alba, sunt un pic...colorata :-)