Doruri multe

Azi m-am trezit iar cu doruri. Multe doruri. Nu am timp să le enumăr pe toate, pentru că, inevitabil , la final de an, de 4 ani încoace puteţi să-mi spuneţi liniştiţi Izaura.....sclava Izaura.
Dar aş vrea să vă spun câteva şi aş vrea să le aflu şi pe ale voastre.
Mi-e dor de copilărie, când nu ştiam ce sunt alea calculator, Ipad, Iphone, Facebook, Mess sau Skype şi ne jucam "de-a vânzătoarea", sau "de-a învăţătoarea" în faţa blocului cu alţi 20 de copii.
Mi-e dor de mirosul şi gustul de prăjituri care, deşi mama le face şi astăzi mereu în casă, nu mai au acelaşi gust ca atunci când eram copil. Mi-e dor de exaltarea pe care o simţeam de sărbători când împodobeam bradul şi-l aşteptam pe Moş Gerilă :-))
Mi-e dor de zilele când aveam timp să fac tot ce îmi propuneam pentru că, parcă, timpul nu alerga aşa de repede ca acum.
Mi-e dor de anii când mergeam vară de vară la bunici şi făceam toate tâmpeniile, şi ne jucam frumos şi inocent, nu într-o reţea virtuală, ci într-una reală cu copiii "de pe mahala".
Mi-e dor de scrisori. Doamne de când nu am mai primit sau scris o scrisoare!!! Nu vorbesc de vederi din locurile unde mergem eu sau cei dragi. Vorbesc de scrisori în care să povesteşti ce ai mai făcut, cu cine, să-i spui destinatarului cât îţi lipseşte şi să îi transmiţi gânduri bune, aşteptând cu nerăbdare răspuns.
Cu ce emoţie citeam scrisori, de la oricine îmi scria! Sorbeam practic toate cuvintele, le trăiam cu bucurie. Şi răspundeam mereu, cu aceeaşi plăcere. Nu încheiam cu "xoxo" ci simplu "Cu drag şi dor, a ta (voastră) Ileana".
Mi-e tare dor de tot ce am trăit frumos alături de oameni dragi parcă în alte timpuri, care par acum, la ani distanţă, de poveste şi care nu au aproape nicio legătură cu cele prezente.
Mi-e dor de tata, de bunici şi de toţi cei care, la un moment dat, au făcut parte din viaţa mea şi cu care am împărţit atâtea clipe de neuitat. Am multe doruri....
Vouă de ce vă e dor?