Doruri multe

Azi m-am trezit iar cu doruri. Multe doruri. Nu am timp să le enumăr pe toate, pentru că, inevitabil , la final de an, de 4 ani încoace puteţi să-mi spuneţi liniştiţi Izaura.....sclava Izaura.
Dar aş vrea să vă spun câteva şi aş vrea să le aflu şi pe ale voastre.
Mi-e dor de copilărie, când nu ştiam ce sunt alea calculator, Ipad, Iphone, Facebook, Mess sau Skype şi ne jucam "de-a vânzătoarea", sau "de-a învăţătoarea" în faţa blocului cu alţi 20 de copii.
Mi-e dor de mirosul şi gustul de prăjituri care, deşi mama le face şi astăzi mereu în casă, nu mai au acelaşi gust ca atunci când eram copil. Mi-e dor de exaltarea pe care o simţeam de sărbători când împodobeam bradul şi-l aşteptam pe Moş Gerilă :-))
Mi-e dor de zilele când aveam timp să fac tot ce îmi propuneam pentru că, parcă, timpul nu alerga aşa de repede ca acum.
Mi-e dor de anii când mergeam vară de vară la bunici şi făceam toate tâmpeniile, şi ne jucam frumos şi inocent, nu într-o reţea virtuală, ci într-una reală cu copiii "de pe mahala".
Mi-e dor de scrisori. Doamne de când nu am mai primit sau scris o scrisoare!!! Nu vorbesc de vederi din locurile unde mergem eu sau cei dragi. Vorbesc de scrisori în care să povesteşti ce ai mai făcut, cu cine, să-i spui destinatarului cât îţi lipseşte şi să îi transmiţi gânduri bune, aşteptând cu nerăbdare răspuns.
Cu ce emoţie citeam scrisori, de la oricine îmi scria! Sorbeam practic toate cuvintele, le trăiam cu bucurie. Şi răspundeam mereu, cu aceeaşi plăcere. Nu încheiam cu "xoxo" ci simplu "Cu drag şi dor, a ta (voastră) Ileana".
Mi-e tare dor de tot ce am trăit frumos alături de oameni dragi parcă în alte timpuri, care par acum, la ani distanţă, de poveste şi care nu au aproape nicio legătură cu cele prezente.
Mi-e dor de tata, de bunici şi de toţi cei care, la un moment dat, au făcut parte din viaţa mea şi cu care am împărţit atâtea clipe de neuitat. Am multe doruri....
Vouă de ce vă e dor?

New Year's Eve

Am aşteptat cu nerăbdare filmul ăsta, în principal datorită distribuţiei care este una plină de actori buni şi frumoşi, dar şi pentru că eram curioasă cum va fi subiectul abordat .
E adevărat, subiectul pare banal la prima vedere, însă mesajul transmis este unul de care oamenii au nevoie pentru anul 2012. Să nu ne pierdem speranţa, să nu uităm să visăm, să lasăm iubirea să ne cuprindă şi să ne "ascultăm" inima în tot ce facem şi atunci când, aparent, nu este o idee bună. Şi chiar dacă pare (în zilele noastre) al dracului de greu să fim fericiţi şi încrezători în viitor, putem găsi speranţă şi putere să credem că ceea ce ne dorim cu adevărat se poate transforma în realitate oricând.
Nimic nu este aruncat întâmplător în pelicula asta. Replicile, coloana sonoră, personajele şi poveştile lor sunt foarte bine alese şi construite, iar pe segmentul lui, şi insist să precizez mereu asta când vorbesc despre un film, "New Year's Eve" mi s-a părut bun, revigorant, şi captivant.
Am avut pe parcursul lui emoţii şi reacţii contradictorii. Am plâns şi am râs separat şi în acelaşi timp. Ştiu poate sună un pic siropos, dar aşa am trăit eu filmul ăsta.
Vi-l recomand cu drag, şi sper că veţi rămâne la final cu un sentiment frumos, şi veţi putea privi spre 2012 cu optimism. Eu una asta încerc să fac. Voi?

De ce NU iubesc România?

Aş vrea să particip la campania asta lansată de ProTv, că pe bune parcă ne-apucă subit patriotismul pe toţi de 1 decembrie şi toţi suntem mândri că suntem români. Mă refer la campania cu cabina. Mi s-a parut interesantă ideea, deşi motivul e acelaşi, să dovedim, o dată, de două ori pe an că ne iubim ţara. Adică să ne dăm mari doar, pentru că atunci când e ceva de făcut, concret, nu face nimeni sau, mă rog, prea puţini fac.
Aş vrea să pot să "intru" şi eu în cabina aia şi să înşir motivele pentru care iubesc România cu tot sufletul.
Dar, n-o iubesc. Şi nu sunt neapărat mândră că sunt româncă. Adică, de ce aş fi? Azi am fost la farmacie şi mi-a venit să plâng când am văzut un bătrân cum număra leu cu leu să îşi cumpere medicamente, spunând că aproape întreaga pensie şi-o cheltuie să nu moară, practic. Şi văd astfel de cazuri mai mereu şi tot mereu simt că nu m-am născut în locul potrivit.

Concret ce e frumos în Romania, şi de ce ar trebui s-o iubesc aşa cu patimă?
Pentru că eu nu văd nimic bun, nimic normal în ţara asta. Văd o ţară cu oameni trişti, abătuţi şi îngrijoraţi de ziua de mâine, văd sărăcie pentru oameni cinstiţi, văd un loc unde copiii şi adolescenţii habar nu au de valori reale după care să se ghideze, văd cum mulţi aleg să părăsească o ţară unde au prea multe probleme.Văd că totul, dar chiar totul, e pe dos.
Pentru prea puţini e bine şi pentru cei mai mulţi e rău.
La ce bun că avem un trecut glorios, dacă prezentul îl întunecă iar cei care conduc poporul îşi bat joc de el şi de jertfele strămoşilor nostri?
La ce bun că avem frumuseţi şi bogăţii naturale, locuri pitoreşti şi oameni ospitalieri dacă nu ştim să valorificăm nimic şi vindem totul pe nimic altora care ştiu să profite de toate astea?
Aşa că, mă scuzaţi, dar nu simt spiritul patriotic coborându-se asupra mea şi învăluindu-mă, iar 1 decembrie e doar o zi liberă pentru mine.
Îi respect însă, sincer, pe cei care, trăind în România, fără să fie magnaţi sau politicieni se simt mândri că sunt români.