Oscar 2012

Am reuşit anul ăsta să văd live ceremonia de decernare a premiilor Oscar găzduită ca de obicei de actorul Billy Crystal şi am fost plăcut impresionată. De spectacol, de culoare, de emoţii, nu de prezentator care nu m-a dat pe spate dar poate sunt subiectivă deoarece nu este unul dintre favoriţii mei.
Show-ul a început ca de obicei cu „Red Carpet” care înseamnă defilarea vedetelor pe covorul roşu (500 de metri are), afişarea ţinutelor şi bijuteriilor, promovarea designerilor acestora, comentarii, pronosticuri şi în general glamour maxim.
Mi-au plăcut toate starurile pentru că anul ăsta a fost o nebunie de culori ale vestimentaţiilor, nu a mai predominat roşul. Dar, încă de la apariţie, mi-au plăcut foarte mult: Meryl Streep (parcă ştia că va câştiga s-a asortat cu statueta), Viola Davis (care a fost absolut încântătoare cu „freza” originală şi foarte naturală), Octavia Spencer (favorita mea la categoria ei), Michelle Williams (extrem de feminină), Emma Stone (fata asta e o actriţă foarte funny care te captivează imediat prin voce şi spontaneitate), Christopher Plummer (care a declarat foarte natural că ar fi bine la 82 de ani să câştige un Oscar pentru că nu se ştie cât mai trăieşte, deşi el ţinţeşte 90), George Clooney, Brad Pitt, Tom Cruise (absolut impecabili ) şi Jean Dujardin (care mi s-a părut foarte emoţionat şi copleşit un pic de atmosfera hollywoodiană).
Nu mi-au plăcut Angelina Jolie care arată foarte rău şi Nick Nolte de al cărui aspect îmbătrânit am fost uimită.
Gala în sine a fost grandioasă şi foarte bine organizată, de la décor şi muzicienii care au cântat live, până la momentele de umor spontane sau regizate, materiale montate, filmuleţe, interviuri, prezentatori, într-un cuvânt o frumoasă celebrare a filmului, singurul care ne poate face să visăm cu ochii deschişi.
Momentele mele favorite rămân reacţia sinceră a Octaviei Spencer pentru că nu se aştepta să câştige premiul, discursul lui Christopher Plummer la acceptarea distincţiei, prezentarea originală făcută de Emma Stone şi Ben Stiller, emoţia lui Dujardin la auzul verdictului care l-a indicat câştigător şi recunoştinţa pe care şi-au exprimat-o toţi, dar toţi câştigătorii lui “Hugo” faţă de Martin Scorsese pe care l-au numit unanim “geniu”. De altfel pelicula a câştigat majoritatea premiilor “tehnice”, fiind într-adevăr un film genial la capitolul ăsta şi nu numai.
Premiile pentru “Best Adapted Screenplay” adjudecat de creatorii lui “The Descendents” şi “Best Original Screenplay” câştigat de Woody Allen pentru “Midnight in Paris”, precum şi Oscarurile pentru “Supporting Actor” atât cel masculin cât şi feminin mi-au satisfăcut aşteptările.
Deşi sunt fan Meryl Streep şi mă bucur că a luat statuia pentru “Best Actress”, aş fi vrut să câştige Viola Davis pentru rolul din “The Help”. M-a impresionat prestaţia ei.
Era foarte clar că o să fie numit cel mai bun film al anului 2011, dar nu m-am gândit că “The Artist” va lua şi “Best Actor” şi “Best Director”. Şi, în plus, la categoria cel mai bun actor aş fi vrut să fie nominalizat şi Ryan Gosling pentru rolul din “The Ides of March”, cred că merita.
Aş fi pariat pe George Clooney (arăta foarte încrezător în victoria sa la cel puţin una dintre categoriile nominalizate) şi Martin Scorsese la cele două categorii, dar se pare că filmul mut francez a triumfat la cea de-a 84 a ediţie a premiilor academiei de film.
Voi vedea această peliculă mâine seară şi sunt foarte curioasă de efect şi impresie, mai ales că este primul film de acest gen pe care îl vizionez.
Una peste alta, nominalizaţii au fost foarte buni toţi, indiferent de tipul de film în care au jucat, iar filmele bune majoritatea şi diversificate ca genuri, din câte am reuşit eu să văd integral sau din trailere şi review-uri până ieri.
Spectacolul a meritat pe deplin noaptea pierdută! :-)

Filmele lui George Clooney

Da, un mare DA pentru pelicula regizată de George Clooney care este de asemenea scenarist al filmului şi îl interpretează totodată pe guvernatorul Mike Morris, unul dintre candidaţii la preşedinţia Americii, puternic şi foarte şarmant."The ides of March" este o poveste interesantă din culisele unei campanii electorale în care regăsim un tânăr purtător de cuvânt care este prins în plasa jocurilor politice murdare conduse de veterani în domeniu.Şi dacă la început este un idealist convins că această campanie este una corectă, că Morris este un candidat onest cu reale valori şi etică, Stephen Meyers, interpretat excepţional de Ryan Gosling învaţă "the hard way" că, în această junglă politică, trebuie să lupţi murdar şi fără greşeală.Genială mi s-a părut una dintre replicile personajului lui Gosling, care a fost scrisă chiar de Clooney într-o noapte când nu avea somn: "Vrei să fii preşedinte. Poti să începi un război, poţi să minţi, să înşeli, să aduci ţara în faliment, dar nu ai voie să te culci cu o stagiară".Scenariul nu este complicat dar este foarte atractiv pentru un film politic iar distribuţia este una cu actori de top, pe lângă Ryan Gosling şi George Clooney, regăsindu-i pe Philip Seymour Hoffman, Paul Giamatti şi Marisa Tomei."Ziua trădătorilor" cum a fost tradus la noi este, aşadar, o poveste excitantă despre putere, ambiţie, sex, trădare şi interese într-o lume a adulţilor unde "orice greşeală este exagerată". Mi-a plăcut foarte mult!

Despre al doilea mare film al lui George Clooney de anul trecut, care este unul dintre favoritele la Oscar, nu pot spune că m-a impresionat, deci nu mă aştept să câştige "best picture"."The Descendants" este o dramă de familie emoţionantă, simplă, nesofisticată, în care George Clooney joaca rolul lui Matt, un soţ şi tată absent în viaţa familiei sale, care însă este pus într-o grea situaţie având soţia în comă şi văzându-se nevoit să se apropie de fiicele sale, dar şi să se împace cu ideea sa nevasta l-a înşelat.
Sincer nu mi se pare un film de Oscar, dar nu sunt specialist în domeniu. Dacă e să vorbesc despre prestaţia lui Clooney, da, asta mi-a plăcut foarte mult. Şi chiar sper să câştige Oscarul, mai ales că a fost foarte încântat de filmul ăsta în care a acceptat să joace pentru o sumă modică, extrem de mică în comparaţie cu cele primite pentru alte producţii. Un rol foarte "colorat" în pelicula "The Descendants" îl are tânăra actriţă Shailene Woodley, care joacă foarte natural.

Una peste alta actorul a avut un an trecut foarte productiv, reuşind să dea lovitura cu două pelicule foarte apreciate.

PROFI. Reclamă NE-PROFI

Ok, sunt multe reclame neinspirate sau proaste pe posturile TV din România, că, frate, sunt mulţi care au impresia că stiu joaca asta la noi în ţară. Dar asta, după părerea mea, întrece orice limită a penibilului.
Eu nu pricep cum beneficiarul acestei campanii a acceptat o asemenea idee de spot publicitar, darămite să mai şi plătească pentru ea.
Poate sunt eu îngustă la minte dar nu am înteles mesajul şi nu reuşesc să-mi dau seama cărui public ţintă se adresează.
Care e ideea acestei reclame TV? Luminaţi-mă, vă rog!

The Notebook

Da, e foarte siropos filmul dar l-am revăzut pentru mi-a plăcut enorm povestea. Şi mi se pare frumos spusă iar chimia dintre protagonişti e grozavă, aproape reală. Dar finalul m-a lăsat cu o mulţime de întrebări şi tristeţe....de final.
Vorbesc despre povestea aia clasică în care nu mulţi mai cred în zilele noastre: că dragostea pură şi sinceră învinge tot. Că poţi iubi cu o pasiune mai mare decât tine, decât toate piedicile care apar şi atunci, lângă "the one", poţi învinge tot, poţi trece peste diferenţele de orice gen, peste timp, peste boală...peste tot.
O iubire inocentă de-o vară se poate tranforma într-o poveste incredibilă, fără sfârşit.
E drept, se întâmplă pentru prea puţini să mai credem că există în viaţa reală sau că e o normalitate, dar se întâmplă pentru cei mai norocoşi dintre noi.

Cine are grijă de gări?

Ce vreme e afară!!!! N-ai scoate niciun câine, iar eu a trebuit să călătoresc week-end-ul ăsta. Dar nu e ăsta obiectul acestui post.
Am mers cu trenul de la Slatina la Bucureşti, pentru că am preferat puţin disconfort decât blocarea pe undeva prin câmp când aş fi realizat că nu am nimic din lista aia pe care ne-o tot enumeră specialiştii la televizor, în caz de înzăpezire sau îngheţare în maşină. Listă pe care ar trebui să o bifezi cu "check" la toate punctele, dacă vrei să rezişti până poţi continua călătoria cu maşina.
Făcând drumul ăsta cu trenul vezi cu totul alte locuri şi peisaje decât de pe autostradă sau de pe un drum naţional. E un peisaj apocaliptic, cu fabrici şi alte clădiri părăsite sau distruse de vreme sau hoţi, care se accentuează atunci când treci prin gările de pe traseu.
Mărturisesc, spre ruşinea mea, (sau nu) că habar nu am cine administrează gările în România, dar după ce plăteşti 51 de lei pe un bilet (one way) şi, în fiecare staţie, vezi numai clădiri vechi, urâte, în paragină sau dezmembrate de hoţii de fier vechi, începi să te intrebi. Şi te intrebi cum oamenii din alte ţări (oricare ar fi ei : guvern, politicieni, simpli cetăţeni, firme private...whatever) se pot ocupa şi de astfel de aspecte, pe lângă alte mii care sunt de bun simţ, cum fac proiecte de modernizare sau dezvoltare, cum au grijă de ţara lor. Te intrebi, şi poate îmi daţi voi o idee, ce merge bine la noi, în orice domeniu.
Apogeul acestui traseu este şi finalul său , gara Bucureşti Nord. Ce întrare într-o capitală Europeană! Poate îmi spune cineva informat cum e cu administrarea gărilor. Chiar nu ştiu dacă CFR sau Ministerul Elenei Udrea se ocupă de ele şi nu am timp şi nici chef să caut pe net.
Vă recomand, aşadar, cărţi bune şi muzică faină atunci când călătoriţi cu trenul pe ruta asta, căci, dacă vă uitaţi prea mult pe geam, s-ar putea să nu vă placă.